REZERVATIA

link mai jos la cronica pe care am scris-o in Observator cultural despre romanul "Cat de aproape sunt ploile reci" de Bogdan Cosa https://www.observatorcultural.ro/articol/cealalta%cc%86-realitate/ 

  Ahmet Altan, Nu voi mai vedea lumea niciodată Editura Pandora M, Colecţia Anansi EGO, 2020 Traducere din engleză de Andrei Covaciu, 212 p.   Ultima mea ieşire în străinătate a fost în Turcia, la Istanbul, în noiembrie 2019. Am participat acolo la o serie de întâlniri organizată de UE cu mai mulţi jurnalişti din ţările membre, reprezentanţi ai Uniunii detaşaţi în Turcia, reprezentanţi ai autorităţilor turce care se ocupau de gestionarea banilor primiţi de această ţară de la Uniune pentru gestionarea crizei refugiaţilor sirieni (în principal sirieni, de fapt, nu numai). Au fost 3 zile foarte pline, cu vizite de dimineaţa până seara, la o şcoală gimnazială unde învăţau mai mulţi copii de refugiaţi sirieni (se pare că aceşti copii din ciclul primar îşi ajutau deseori părinţii, care nu cunoşteau deloc limba turcă, în dialogul cu autorităţile şi medicii), centre medicale dedicate refugiaţilor (cam singurele care angajau medici sirieni, imposibil sau foarte greu de angajat în spital

Rachel Cusk, Schiţă, Tranzit şi Excelenţă (trilogie), editura Litera, traducere din limba engleză şi note de Adriana Bădescu   Unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut trilogia lui Rachel Cusk (trebuie să-i mulţumesc Ralucăi Nagy pentru recomandare), dincolo de formula originală, calităţile tehnice, este capacitatea ei de a pune întrebări, în cadrul diverselor conversaţii pe care le are cu tot felul de oameni din medii diferite, prin care îi ajută pe ceilalţi să îşi spună mai bine povestea, să o privească din mai multe unghiuri etc. Pentru că asta este una dintre problemele cu care mă confrunt de multe ori, din cauza faptului că sunt o persoană timidă, introvertă, oricâte eforturi aş fi facut în ultimii douăzeci de ani să nu fiu, şi care eforturi s-au dus oricum pe apa sâmbetei, în ultimul an, şi am capul plin de chestiile mele, mereu, plus efortul (permanent) de a socializa. Chiar dacă mi-a plăcut întotdeauna să socializez (nu non-stop, evident, cine vrea aşa ceva), trebuie să

Ruxandra Novac, Alwarda Editura Pandora M, colecţia Anansi, 80 p.  Poemele Ruxandrei Novac lipite pe zidurile din Facultatea de Litere de la Bucureşti au fost probabil printre primele poeme citite de mine care erau scrise de cineva din Generaţia 2000. Nu mi-au plăcut atât de mult iniţial. Pe vremea aia nu scriam poezie, doar citeam, ar trebui probabil să precizez mai întâi asta. Îmi plăceau Virgil Mazilescu, Mariana Marin, Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu, Cristi Popescu etc., o descoperisem întâmplător pe Judith Meszaros, descoperisem antologia Vânt potrivit până la tare şi pe cealaltă tradusă de Mircea Ivănescu din poezia americană etc., cam tot ce prindeam din colecţia de cărticele de la Albatros, cea de la Univers etc. Nu avusesem până atunci tangenţe cu nimeni care să fi citit şi cu care să fi putut discuta despre poezie, în afară de maică-mea, ale cărei lecturi nu erau deloc actualizate, ca să folosesc un eufemism. Aveam colegi care citeau, la liceu, unii destul d

Mult timp mi-au plăcut foarte mult distopiile. Probabil, îmi explic acum, într-o mare măsură şi din cauza contextului. Aveam zece ani în 1989 şi suficiente amintiri din ultimii ani de comunism încât să-mi pot recompune în minte un univers monocrom şi sărac, populat din când în când cu eroii unor istorii cel puţin sordide. Lăsând, adică, la o parte, tot ce era foarte luminos în copilăria mea. Pentru că absolut tot ce se întâmpla în jur mă încuraja, în primul deceniu după revoluţie, să îmi fixez în minte comunismul ca pe cel mai întunecat tărâm, o cutie rece, închisă ermetic, din care era o minune că scăpasem.  Context în care distopiile m-au încântat în adolescenţă şi pe la 20+ (şi cred că făceau obiectul unui trend, de fapt, printre cei din generaţia mea), pur şi simplu pentru că făceau ca totul în jur să pară încă şi mai dramatic. Adică exact ce te atrage mai mult la vârsta aia. Toate datele pe care le adunam, ignorând orice culoare mai avusese totuşi viaţa reală, înteţeau umbrele cu

EXPRES Mihnea-Mihalache Fiastru Curtea Veche, 2019, 159 p. În cea de-a doua carte a sa, în care practică un gen de docu-fiction mai rar întâlnit la noi, Mihnea Mihalache-Fiastru explorează Bucureştiul din ultimul deceniu de dinainte de 1989 şi primul deceniu de după 1989, inventariind tot felul de personaje dubioase, unele mai degrabă inofensive, altele foarte periculoase, care populau străzile acelor vremuri, fie ele centrale sau periferice, de la dealeri de droguri (heroina fiind la mare căutare după 1990, fiind şi foarte ieftină), preoţi-traficanţi, disidenţi alcoolici şi golani, hoţi de maşini, organizatori de lupte cu câini, biletari şi tot felul de mici escroci, cum ar fi cei care îţi ieşeau în întâmpinare cu masa improvizată de alba-neagra, speculanţi şi aşa mai departe. Volumul este structurat ca o culegere de proze scurte, puternic vizuale, ceea ce se şi explică uşor prin faptul că Mihnea Mihalache-Fiastru este şi iniţiatorul unui proiect antropologic v

În afară de un filmuleţ în care se înregistra pe sine fiind pe MDMA şi câteva poezii pe Poetry Foundation, şi în afară de faptul că am dat peste numele lui în varii contexte, nu citisem nimic de Tao Lin - personaj controversat, considerat de către unii "vocea generaţiei Y" - până la  Taipei,  dar impresia mea este că am început cu exact ce trebuia să încep. Pentru că romanul, care emană un social media vibe de la început până la sfârşit, pare să conţină absolut toate elementele care i-au atras lui Tao Lin această titulatură. Titlul, ca să scap repede de el, nu înseamnă de fapt nimic. Taipei este doar oraşul în care locuiesc părinţii personajului principal, pe care acesta îl vizitează la începutul şi spre sfârşitul cărţii, practic un simplu artificiu prin care autorul a intenţionat propabil să-i confere romanului şi o structură, cât de cât. Pentru că altfel nu există nicio structură, nu există intrigă, personajele nu se dezvoltă deloc, sunt statice etc. Cu alte cuvinte