link mai jos la cronica pe care am scris-o in Observator cultural despre romanul "Cat de aproape sunt ploile reci" de Bogdan Cosa https://www.observatorcultural.ro/articol/cealalta%cc%86-realitate/
Posts
Ahmet Altan, Nu voi mai vedea lumea niciodată Editura Pandora M, Colecţia Anansi EGO, 2020 Traducere din engleză de Andrei Covaciu, 212 p. Ultima mea ieşire în străinătate a fost în Turcia, la Istanbul, în noiembrie 2019. Am participat acolo la o serie de întâlniri organizată de UE cu mai mulţi jurnalişti din ţările membre, reprezentanţi ai Uniunii detaşaţi în Turcia, reprezentanţi ai autorităţilor turce care se ocupau de gestionarea banilor primiţi de această ţară de la Uniune pentru gestionarea crizei refugiaţilor sirieni (în principal sirieni, de fapt, nu numai). Au fost 3 zile foarte pline, cu vizite de dimineaţa până seara, la o şcoală gimnazială unde învăţau mai mulţi copii de refugiaţi sirieni (se pare că aceşti copii din ciclul primar îşi ajutau deseori părinţii, care nu cunoşteau deloc limba turcă, în dialogul cu autorităţile şi medicii), centre medicale dedicate refugiaţilor (cam singurele care angajau medici sirieni, imposibil sau foarte greu de angajat în spital
Rachel Cusk, Schiţă, Tranzit şi Excelenţă (trilogie), editura Litera, traducere din limba engleză şi note de Adriana Bădescu Unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut trilogia lui Rachel Cusk (trebuie să-i mulţumesc Ralucăi Nagy pentru recomandare), dincolo de formula originală, calităţile tehnice, este capacitatea ei de a pune întrebări, în cadrul diverselor conversaţii pe care le are cu tot felul de oameni din medii diferite, prin care îi ajută pe ceilalţi să îşi spună mai bine povestea, să o privească din mai multe unghiuri etc. Pentru că asta este una dintre problemele cu care mă confrunt de multe ori, din cauza faptului că sunt o persoană timidă, introvertă, oricâte eforturi aş fi facut în ultimii douăzeci de ani să nu fiu, şi care eforturi s-au dus oricum pe apa sâmbetei, în ultimul an, şi am capul plin de chestiile mele, mereu, plus efortul (permanent) de a socializa. Chiar dacă mi-a plăcut întotdeauna să socializez (nu non-stop, evident, cine vrea aşa ceva), trebuie să
Ruxandra Novac, Alwarda Editura Pandora M, colecţia Anansi, 80 p. Poemele Ruxandrei Novac lipite pe zidurile din Facultatea de Litere de la Bucureşti au fost probabil printre primele poeme citite de mine care erau scrise de cineva din Generaţia 2000. Nu mi-au plăcut atât de mult iniţial. Pe vremea aia nu scriam poezie, doar citeam, ar trebui probabil să precizez mai întâi asta. Îmi plăceau Virgil Mazilescu, Mariana Marin, Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu, Cristi Popescu etc., o descoperisem întâmplător pe Judith Meszaros, descoperisem antologia Vânt potrivit până la tare şi pe cealaltă tradusă de Mircea Ivănescu din poezia americană etc., cam tot ce prindeam din colecţia de cărticele de la Albatros, cea de la Univers etc. Nu avusesem până atunci tangenţe cu nimeni care să fi citit şi cu care să fi putut discuta despre poezie, în afară de maică-mea, ale cărei lecturi nu erau deloc actualizate, ca să folosesc un eufemism. Aveam colegi care citeau, la liceu, unii destul d