REZERVATIA

          Scurtă explicaţie despre critica literară      Ca să-mi continui analogia din momentul în care scriam pe facebook că abia aştept să ajung şi eu la party la Lavinia (adică să citesc noul roman al Laviniei Branişte, Mă găseşti când vrei, Polirom, 2021), pot să spun acum că mi-a plăcut. Lavinia ştie să dea o petrecere, a căpătat experienţă, ceea ce se vede, şi nu e de mirare că toată lumea vrea la petrecerile ei. Aşa că şi eu m-am distrat foarte bine, am avut conversaţii interesante, nu m-am plictisit (doar, să zicem, câte cinci minute o dată sau de două ori) şi, dacă ar fi să fac un top, ar fi clar în top cinci petreceri din România de anul trecut. Fără niciun dubiu. Singura problemă (dar nu până acolo încât să se transforme chiar într-o dezamăgire) a fost că n-am găsit nimic la petrecere care să mă surprindă. Mi-a fost clar că e o petrece dintre cele mai reuşite, că totul a fost foarte bine organizat şi controlat, că gazda a învăţat deja bine de tot nişte trucuri şi şi-a rafin

  „Un ghid de turism interior” îşi numeşte Ştefan Manasia (în dedicaţia de la începutul cărţii) primul volum de proză, Cronovizorul (Editura Polirom, 2020), în care explorează diferite spaţii geografice, dublate de tot atâtea spaţii de cultură şi spiritualitate, dar mai ales spaţii interioare, schimbând între timp, de mai multe ori, genul literar (de la autoficţiune, trecând prin realism, la SF şi fantasy) şi registrele. De altfel, prima proză din volum se şi numeşte Călătoria, motivul călătoriei fiind reluat, în carte, în mai multe rânduri, fie că vorbim de călătorii reale, în alte zone ale lumii, sau doar până la râu, de reverii sau călători iniţiatice, întreg demersul putând fi înţeles, în fond, ca o călătorie interioară, inversată, spre începuturi, pe firul unei memorii tulburi, dar care oferă din când în când şi cadre de o extraordinară limpezime. Sau pur şi simplu cu ajutorul imaginaţiei. De asemenea, trecutul, prezentul şi viitorul au devenit şi ele concepte instabile în aceste

link mai jos la cronica pe care am scris-o in Observator cultural despre romanul "Cat de aproape sunt ploile reci" de Bogdan Cosa https://www.observatorcultural.ro/articol/cealalta%cc%86-realitate/ 

  Ahmet Altan, Nu voi mai vedea lumea niciodată Editura Pandora M, Colecţia Anansi EGO, 2020 Traducere din engleză de Andrei Covaciu, 212 p.   Ultima mea ieşire în străinătate a fost în Turcia, la Istanbul, în noiembrie 2019. Am participat acolo la o serie de întâlniri organizată de UE cu mai mulţi jurnalişti din ţările membre, reprezentanţi ai Uniunii detaşaţi în Turcia, reprezentanţi ai autorităţilor turce care se ocupau de gestionarea banilor primiţi de această ţară de la Uniune pentru gestionarea crizei refugiaţilor sirieni (în principal sirieni, de fapt, nu numai). Au fost 3 zile foarte pline, cu vizite de dimineaţa până seara, la o şcoală gimnazială unde învăţau mai mulţi copii de refugiaţi sirieni (se pare că aceşti copii din ciclul primar îşi ajutau deseori părinţii, care nu cunoşteau deloc limba turcă, în dialogul cu autorităţile şi medicii), centre medicale dedicate refugiaţilor (cam singurele care angajau medici sirieni, imposibil sau foarte greu de angajat în spital

Rachel Cusk, Schiţă, Tranzit şi Excelenţă (trilogie), editura Litera, traducere din limba engleză şi note de Adriana Bădescu   Unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut trilogia lui Rachel Cusk (trebuie să-i mulţumesc Ralucăi Nagy pentru recomandare), dincolo de formula originală, calităţile tehnice, este capacitatea ei de a pune întrebări, în cadrul diverselor conversaţii pe care le are cu tot felul de oameni din medii diferite, prin care îi ajută pe ceilalţi să îşi spună mai bine povestea, să o privească din mai multe unghiuri etc. Pentru că asta este una dintre problemele cu care mă confrunt de multe ori, din cauza faptului că sunt o persoană timidă, introvertă, oricâte eforturi aş fi facut în ultimii douăzeci de ani să nu fiu, şi care eforturi s-au dus oricum pe apa sâmbetei, în ultimul an, şi am capul plin de chestiile mele, mereu, plus efortul (permanent) de a socializa. Chiar dacă mi-a plăcut întotdeauna să socializez (nu non-stop, evident, cine vrea aşa ceva), trebuie să

Ruxandra Novac, Alwarda Editura Pandora M, colecţia Anansi, 80 p.  Poemele Ruxandrei Novac lipite pe zidurile din Facultatea de Litere de la Bucureşti au fost probabil printre primele poeme citite de mine care erau scrise de cineva din Generaţia 2000. Nu mi-au plăcut atât de mult iniţial. Pe vremea aia nu scriam poezie, doar citeam, ar trebui probabil să precizez mai întâi asta. Îmi plăceau Virgil Mazilescu, Mariana Marin, Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu, Cristi Popescu etc., o descoperisem întâmplător pe Judith Meszaros, descoperisem antologia Vânt potrivit până la tare şi pe cealaltă tradusă de Mircea Ivănescu din poezia americană etc., cam tot ce prindeam din colecţia de cărticele de la Albatros, cea de la Univers etc. Nu avusesem până atunci tangenţe cu nimeni care să fi citit şi cu care să fi putut discuta despre poezie, în afară de maică-mea, ale cărei lecturi nu erau deloc actualizate, ca să folosesc un eufemism. Aveam colegi care citeau, la liceu, unii destul d