Scurtă explicaţie despre critica literară


    Ca să-mi continui analogia din momentul în care scriam pe facebook că abia aştept să ajung şi eu la party la Lavinia (adică să citesc noul roman al Laviniei Branişte, Mă găseşti când vrei, Polirom, 2021), pot să spun acum că mi-a plăcut. Lavinia ştie să dea o petrecere, a căpătat experienţă, ceea ce se vede, şi nu e de mirare că toată lumea vrea la petrecerile ei. Aşa că şi eu m-am distrat foarte bine, am avut conversaţii interesante, nu m-am plictisit (doar, să zicem, câte cinci minute o dată sau de două ori) şi, dacă ar fi să fac un top, ar fi clar în top cinci petreceri din România de anul trecut. Fără niciun dubiu. Singura problemă (dar nu până acolo încât să se transforme chiar într-o dezamăgire) a fost că n-am găsit nimic la petrecere care să mă surprindă. Mi-a fost clar că e o petrece dintre cele mai reuşite, că totul a fost foarte bine organizat şi controlat, că gazda a învăţat deja bine de tot nişte trucuri şi şi-a rafinat stilul, doar că, dincolo de aceste îmbunătăţiri evidente, petrecerea a semănat foarte mult cu cele pe care tot ea le-a oferit în anii trecuţi. Iar eu am fost la toate. Trebuie să subliniez şi asta pentru că am impresia că, dacă aş fi nimerit doar la petrecerea asta, m-aş fi lăsat dusă de val şi nu aş mai fi avut absolut nicio problemă.

Lăsând joaca la o parte, am simţit nevoia să precizez aici (ca răspuns la unele întrebări pe care le-am primit) că nu mai simt de foarte mult timp nevoia să „rad” o carte. De obicei scriu puţine cronici şi atunci aleg cărţi care mă interesează dintr-un motiv sau altul, ca temă, structură sau îmi plac unele observaţii ale autorului, unghiul din care atacă o problemă etc. Unele dintre cărţile astea îmi plac foarte mult, altele moderat, altele mai puţin. Romanul Laviniei mi-a plăcut moderat (un moderat+), dar evident că m-a interesat să scriu despre el (nu vreau să insist aici, pentru că există cronica). La fel am scris şi despre romanul lui Adrian Schiop (Să ne fie la toţi la fel de rău, 2021), dar şi despre romanul lui Ionuţ Chiva (Kids are not Ok, Polirom, 2019), pe care le-am considerat printre cele mai interesante cărţi apărute la noi în anii respectivi, chiar dacă le-am criticat. Rolul criticului nu este să promoveze cărţile, ci să le discute, iar eu asta încerc să fac, fără să le acord puncte în plus pentru simplul fapt că sunt cele mai bune cărţi apărute la noi, în timp ce consider că nivelul la noi este undeva destul de jos (ceea ce nu mai cred, oricum), cum se procedează de multe ori. De asemenea, ca să completez, sunt şi cărţi care îmi plac foarte mult, dar despre care nu mă interesează să scriu (nu văd cu ce m-ar ajuta pe mine sau pe alţii dacă aş intra în dialog cu cartea respectivă sub forma unei cronici). Ar mai fi multe de spus despre cronici şi rolul criticului, dar nu cred că e momentul acum, aşa că vă invit doar să accesaţi linkul de mai jos pentru a citi cronica.   


https://www.observatorcultural.ro/articol/girl-next-door-de-romania/        

am mai scris despre cartile Laviniei Braniste si inainte (Sonia ridica mana - https://www.observatorcultural.ro/articol/sonia-are-intrebari/ si, respectiv,

Escapada, https://www.observatorcultural.ro/articol/de-la-probleme-existentiale-la-nevoi-vitale-2/)

Recomand clar si noul roman, in cazul in care e cineva care nu a inteles asta (Lavinia Braniste - Ma gasesti cand vrei, Polirom, 2021)

 

Comments

  1. /sunt şi cărţi care îmi plac foarte mult, dar despre care nu mă interesează să scriu / Dezambiguizarea dvs. de mai sus pare un non-sens. Scrieți, așadar, doar despre ce nu vă place, dar iubiți autorul ca persoană... fizică? Ce rost mai are critica???

    ReplyDelete
    Replies
    1. nu scriu doar despre ce nu-mi place, tot ce spuneam este ca sunt carti despre care ma intereseaza sa scriu si carti despre care nu ma intereseaza sa scriu, chiar daca imi plac foarte mult (nu cred ca tema respectiva sau unghiul sau altceva ar necesita o discutie mai ampla sau ca as avea eu ceva interesant sau important de spus despre cartile respective sau as putea lamuri ceva mai mult decat este deja lamurit). de altfel, am scris cronici foarte pozitive (la carti care mi-au placut mult) si altele moderate, se poate vedea foarte simplu

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog