REZERVATIA

EXPRES Mihnea-Mihalache Fiastru Curtea Veche, 2019, 159 p. În cea de-a doua carte a sa, în care practică un gen de docu-fiction mai rar întâlnit la noi, Mihnea Mihalache-Fiastru explorează Bucureştiul din ultimul deceniu de dinainte de 1989 şi primul deceniu de după 1989, inventariind tot felul de personaje dubioase, unele mai degrabă inofensive, altele foarte periculoase, care populau străzile acelor vremuri, fie ele centrale sau periferice, de la dealeri de droguri (heroina fiind la mare căutare după 1990, fiind şi foarte ieftină), preoţi-traficanţi, disidenţi alcoolici şi golani, hoţi de maşini, organizatori de lupte cu câini, biletari şi tot felul de mici escroci, cum ar fi cei care îţi ieşeau în întâmpinare cu masa improvizată de alba-neagra, speculanţi şi aşa mai departe. Volumul este structurat ca o culegere de proze scurte, puternic vizuale, ceea ce se şi explică uşor prin faptul că Mihnea Mihalache-Fiastru este şi iniţiatorul unui proiect antropologic v...

În afară de un filmuleţ în care se înregistra pe sine fiind pe MDMA şi câteva poezii pe Poetry Foundation, şi în afară de faptul că am dat peste numele lui în varii contexte, nu citisem nimic de Tao Lin - personaj controversat, considerat de către unii "vocea generaţiei Y" - până la  Taipei,  dar impresia mea este că am început cu exact ce trebuia să încep. Pentru că romanul, care emană un social media vibe de la început până la sfârşit, pare să conţină absolut toate elementele care i-au atras lui Tao Lin această titulatură. Titlul, ca să scap repede de el, nu înseamnă de fapt nimic. Taipei este doar oraşul în care locuiesc părinţii personajului principal, pe care acesta îl vizitează la începutul şi spre sfârşitul cărţii, practic un simplu artificiu prin care autorul a intenţionat propabil să-i confere romanului şi o structură, cât de cât. Pentru că altfel nu există nicio structură, nu există intrigă, personajele nu se dezvoltă deloc, sunt statice etc. Cu alte cuvinte...

Rosalyn este o studentă de 24 de ani care decide să fugă de problemele care par să îi invadeze la un moment dat fiecare segment al vieţii şi inclusiv corpul (suferă de o boală autoimună) şi se refugiază tocmai în Japonia (primeşte o bursă de un an la Tokyo, unde intenţionează să înveţe limba japoneză).  Ce urmează este povestea confruntării naratoarei cu o cultură radical diferită, cu alteritatea , dar şi un lung proces de acceptare a propriei identităţi şi a propriului corp, pe fondul singurătăţii pe care impactul unei culturi aparent impenetrabile pentru mulţimea de cercetători expaţi care roiesc prin Tokyo, din care face şi ea parte, nu poate decât să o adâncească.  După cum precizează autoarea într-o notă de la începutul cărţii, textul se înscrie în genul  shishosetsu (I-novel/I-fiction sau ego-ficţiune/autoficţiune, cum s-ar traduce la noi), ceea ce înseamnă că nu există intrigă (sau nu atât de bine marcată, aş spune eu) şi că povestea are inserate ici...